Liga romana contra reumatismului

Despre noi

Liga Română contra Reumatismului este o organizaţie non-guvernamentală, apolitică, cu caracter social şi umanitar, care luptă împotriva bolilor reumatice şi sprijină persoanele cu dizabilitate.

Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, afecţiunile reumatismale reprezintă cea mai frecvent raportată cauză de boală la populaţia adultă. Aproape jumătate din adulţi prezintă antecedente de simptome osteoarticulare sau anomalii musculo–scheletice evidenţiabile prin examen clinic, iar 10% din populaţie prezintă din această cauză un grad de handicap motor. Tot mai mulţi tineri, adulţi şi chiar copii sunt afectaţi de bolile reumatice. Datorită interesării unor grupe active de populaţie, bolile reumatismale prezintă un impact socio-economic major, cu costuri sociale semnificative.

Dincolo de cifre statistice sunt însă oameni, sunt dramele pacienţilor: vieţi distruse, cariere întrerupte, părinţi care nu se mai pot juca cu proprii copii sau care nu-i mai pot întreţine, ajungând să se considere o povară pentru familie şi societate. Aceste probleme ar putea fi evitate, prin intervenţia sistemului sanitar, dar şi a societăţii, în ansamblul ei. De aceea, câţiva dintre pacienţii cu boli reumatice din România impreuna cu medici reumatologi au decis să nu mai fie simple cazuri statistice şi să actioneze impreună in cadrul Ligii Române contra Reumatismului.

Obiectiv

Liga dezvolta lupta contra bolilor reumatice, scopul imediat al Ligii fiind promovarea integrarii cat mai depline a persoanelor cu handicap fizic in profesiune, familie si societate.

Activitati

  • crearea unui sistem de informare reciproca asupra aspectelor de interes comun, cum ar fi: disponibilitati terapeutice, adresabilitate catre unitatile medicale de profil, probleme de interes personal sau familial, informatii medicale de specialitate;
  • sprijinirea persoanelor cu handicap pentru obtinerea unor drepturi, cum ar fi: incadrarea corespunzatoare in munca sau pensionare, obtinerea unor mijloace adecvate de deplasare (carucioare mobile, etc), internarea in servicii de specialitate, trimiterea la cura balneara, accesul la tratament de specialitate;
  • facilitarea accesului la medicatie si mijloace ajutatoare, ex: proteze, orteze;
  • colaborarea cu alte organizatii/organisme prin schimburi de experienta, stabilirea unor actiuni comune;
  • editarea propriilor publicatii si mijloace mass-media.